Căderea Satanei sau ”Je vois Satan tomber comme l`éclair

Posted on January 10, 2012 by

share on facebook   

”Despre îngerul căzut” sau ”Je vois Satan tomber comme l`éclair” de René Girard
Aflat la vârsta de 76 de ani, René Girard publică încă o carte continuând seria lucrărilor sale din istoria şi antropologia religiilor. ”Je vois Satan tomber comme l`éclair” a fost editată în 1999, an în care a surprins mulţi cititori, iar altora le-a confirmat anumite studii şi cercetări, însă, mai presus de toate, această carte reconfirmă profunzimea analizei savantului francez şi hărnicia cu care acesta a lucrat toată viaţa în mediul academic american. După aproape şase ani, în 2005, Academia Franceză îl primea sub cupola să, fiind ales în fotoliul numărul 37 în locul lui Ambroise-Marie Carré.

 

Prin ‘’căderea Satanei’’ René Girard prezintă o situaţie excepţională în istoria religiilor şi anume, momentul în care mecanismul mimetismului şi al violenţei sacre eşuează. Savantul francez a dezvoltat pe parcursul mai multor lucrări aspectul violent al sacrului şi al religiilor. Această violenţă a imortalizat-o pe baza sistemului imitaţiei omniprezent în orice civilizaţie. Violența – atât colectivă, cât şi individuală – din cadrul societăţilor şi, mai ales violenţa ce are la origini un caracter religios sunt cauza acestui sistem imitativ (mimetic).

R. Girard oferă ca exemplu posibila lapidare a unei femei adultere în societatea Iudeii antice. Astfel, în capitolul IV, L`horible miracle d`Apollonius de Tyane este amintit momentul în care este adusă în faţa lui Iisus o femeie prinsă în momentul comiterii adulterului. Conform cutumei iudaice aceasta trebuia să fie lapidată în piaţa publică, însă, datorită cuvântului lui Iisus( ‘’cel ce este fără de păcat să arunce prima piatra’’ p. 80) femeia inculpată este salvată. Aceasta este cea mai exprisa situaţie ce poate expune teoria violenţei sacrului. Pentru ca desăvârşirea tradiţiei iudaice să se realizeze era necesară o singură piatră aruncată, iar acest gest ar fi cauzat o acţiune în lanţ astfel încât toată mulţimea adunată în piaţă ar fi început să arunce cu pietre. Faptul că mecanismul mimetic nu s-a pornit asta nu confirmă ”falimentul” său, ci abia mai târziu, pe parcursul următoarelor capitole, R. Girard va arăta posibilitatea eşuării sale.
Astfel, ”Je vois Satan tomber comme l`éclair” este o lucrare construită în trei părţi. Prima, ”Le savoir biblique de la violance”, prezintă în trei capitole ( I. Îl faut que le scandal arrive II. Le cycle de la violence mimetique III. Satan) elementele generatoare ale violenţei – litigiile/divergenţele numite sub genericul concept ebraic skandalon, rivalităţi mimetice, maleficitatea unor caractere sau febleţea altora etc. – şi mecanismul acesteia, astfel încât am putea vorbi de o fenomenologie a violenţei sacre. În cea de a doua parte, L`énigme des mythes résolue, pe parcursul următoarelor cinci capitole (IV. L`horrible miracle d`Apollonius de Tyane V. Mythologie VI. Sacrifice VII. Le meurtre fondateur VIII Les puissances et les principautés) autorul prezintă mai multe situaţii în care este foarte bine remarcată această fenomenologie a violenţei. Pentru cea de a treia parte, Le triomphe de la Croix, René Girard oferă cititorilor săi şase capitole ( IX. Singularité de la Bible X. Singularité des Evangiles XI. Le triomphe de la Croix XII. Bouc émissaire XIII. Le souci moderne des victimes XIV. Le double heritage nietzscheen), în care explică ”căderea Satanei”. În ”Evanghelia după Luca”( capitolul 10, versetul 17), Iisus vede ”Satana căzând din cer precum o lumina”, prin aceasta René Girard înţelege nu numai înfrângerea ”prințului tenebrelor”, a seducătorului, a adversarului, ci şi soluţionarea mecanismului pe care acesta îl patrona – fenomenologia violenţei . În ”Le triomphe de la Croix”, crucea este învingătoare asupra crucii însăşi.

 

Altfel spus, crucea obiect de tortură şi implicit a unei morţi violente este biruită de crucea ce devine nu numai simbol al eşuării fenomenologiei violenţei sacre, ci şi simbol sacru, simbol ce va fi divinizat şi venerat de generaţiile următoare. Am spus simbol al eşuării fenomenologiei violenţei sacre deoarece sub această cruce, pe muntele Golgota, se reunesc primii oameni ce nu s-au alăturat mulţimii violente. Autorul se referă la cei doisprezece apostoli, care, prin necontagierea lor de violenţa colectivităţii ce se propagă din fiinţa în fiinţa pe baza sistemului imitaţiei, ei au reuşit să creeze o minoritate ce s-a extras acestei violenţe sacre, colective. Odată ce apostolii s-au sustras mulţimii ei s-au sustras şi universalismului mecanismului mimetic astfel au avut ocazia nu numai să se opună prin individualizarea lor, ci şi prin crearea unei viitoare opoziţii ( propovăduirea şi evanghelizarea popoarelor)
Mecanismului violenţei sacre ( pe care Girard o expune graţie mitologiei antice) eşuează, iar acest eşec este anticipat de Iisus prin imaginea căderii din cer a Satanei precum o lumină. Căderea, sincronizându-se cu o acea lumină reprezentând victoria (dogmei) nonviolenţei (ritualului) creştinismului asupra violenţei (ritualului) religiilor ante-creştine. René Girard (în toate lucrările sale de antropologie şi istorie a religiilor) interpretează mitologia antică din perspectiva Bibliei, atât a Vechiului, cât şi a Noului Testament, fără să susţină demitizarea textelor religioase. Încă odată el insistă asupra necesităţii diferenţierii dintre reprezentarea actului sacru şi prezentarea aceluiaşi act sacru în toate dimensiunile sale şi mai ales asupra necesităţii unei cercetări a cărui rezultat să nu fie mijlocit de expertiză teoriilor ştiinţifice, filosofice sau teozofice.
‘’Son travail’’ nu a fost apreciat întotdeauna în mediile universitare, în special etnologii văzând imposibilitatea interpretării şi decriptării mitologiei antice sau a celorlalte religii din perspectiva Evangheliilor. De asemenea, anumiţi teologi contestă analiza antropologică a lui Girard care şi-a propus să ofere o posibilă explicaţie originalităţii şi unicităţii unor fenomene religioase fără a aminti problema harului, a adevărului sau al miracolului/minunii.
Putem considera lucrarea ”Je vois Satan tomber comme l`éclair” drept un studiu de aprofundare a cercetărilor deja întreprinse. De asemenea, René Girard ar putea fi acuzat de faptul că repetă aceleaşi lucruri deja spuse. În cazul în care se ia un singur exemplu, lucrarea publicată în 1972, ”La violence et le sacre”, prezintă aceleaşi cazuri ale mecanismului manifestării violenţei colective: un angajat particular, nerăspunzând pozitiv responsabilităţilor cu care este însărcinat, va fi certat sau chiar lovit de superiorul său. Acest angajat întorcându-se acasă, neputând să-şi imite superiorul în alte circumstanţe, va manifesta acelaşi comportament violent faţă de familia sa. Asemenea exemple sunt întâlnite atât în ”La violence et le sacre” cât şi în ”Je vois Satan tomber comme l`éclair”, însă putem considera aceasta nu numai desăvârşirea unei aprofundări cât şi a unei structuralizări. Astfel, ”Je vois Satan tomber comme l`éclair” este o lucrare mult mai accesibilă a cărei conţinut poate fi mult mai uşor reţinut. Modalitatea prin care autorul îşi prezintă sinteza gândirii sale ( după 50 de ani dedicaţi cercetării şi catedrei universitare) este mult mai bine structuralizată.
”Căderea Satanei” este utilă nu numai antropologilor sau teologilor, dar și tuturor celor care sunt interesaţi de fenomenul religios, considerându-l una dintre cele mai nobile manifestări ale spiritului. De ce căderea Satanei este precum o lumină ? după R. Girard, datorită biruinţei nonviolenţei asupra oricărei dorinţe şi manifestări violente.

 

Comments are closed.